Despre „reflecție” și „reflexie”, pe ocolite

Verbul „a reflecta” este șmecher, în același fel în care sunt șmechere și substantivele „complex” și „vis”: te momește cu o formă aparent simplă, dar de fapt mai de vale se schimbă în mai multe forme, fiecare cu sensul ei! Să explicăm.

Dacă spui „eu reflectez”, „tu reflectezi”, „el/ea/ei/ele reflectează” etc., înseamnă că „eu mă gândesc”, „tu meditezi”, „el/ea/ei/ele cugetă”. Dar „a reflecta” mai are o formă – e adevărat, exclusiv pentru persoana a treia (singular și plural) -, care înseamnă cu totul altceva: „oglinda/oglinzile reflectă”, adică suprafața atinsă de lumină o aruncă înapoi, nu o lasă să treacă.

De aici, fiecare sens a dat câte un substantiv diferit:

reflecție, adică „cugetare”;

reflexie, adică fenomenul fizic explicat mai devreme în cuvinte atât de umile, asemenea înțelegerii noastre despre el și fizică în general.

Și iată ce voia să zică domnul cu prototipul știrilor de la ora 5: Reflecții Rutiere, adică te uiți pe stradă și te gândești. De exemplu, domnul cu pricina se gândea și se tot întreba unde se grăbea domnul șofer, dacă vă mai amintiți.

Oricum, cu această ocazie dorim să vă anunțăm că vom cădea puțin pe gânduri, fără grabă, până la anul.

Să ne revedem cu bine! Bine, te așteptăm iar!