Că tot ne apropiem de marea trecere spre un viitor mai luminos, hai să vorbim despre trecerea pe alt rând în timpul cuvântului.
Cel mai important lucru de știut este că, după despărțirea cuvântului, la început și la sfârșit de rând trebuie să fie cel puțin o silabă formată din cel puțin două litere. Silaba este cea pe care când o spui lovești cu bărbia lingura de sub ea: (*) ma-|te-|ma-|tic, fo-|ne-|tic, i-ne-|gal, e-po-|pe-e, ca-|ca-o, u-ri-|aș, i-re-|al. A-er, ă-la, î-hî, a su-i, a-le-e nu se despart la capăt de rând, fiind perfect neeconomic să facem asta.
Apoi, ne luăm ori după pronunțare, adică cum zice lingura: (*) de-|zo-|biș-|nu-|it, a-nor-|ga-|nic, ar-|te-|ri-|os-|cle-|ro-|ză, ori după structură (în cazul cuvintelor compuse, cum sunt toate cuvintele de-adineaori): (*) dez-|o-|biș-|nu-|it, an-|or-|ga-|nic, ar-|te-|ri-|o-|scle-|ro-|ză.
După cum vedeți, în funcție de ce metodă alegem, rândul care se termină câștigă sau pierde o singură literă, deci nu facem cine știe ce economie, dar e bine să mai spulberăm o frică. De-acum știm!
De evitat:
– Ion | Popescu, 10 | km, dintr-|un, într-|însa.
Interzis:
– Po-|pes-|cu, al IX-|lea, RATB-|ist, s-|a, las-|o.
(*) Atenție: notăm cu „|” locul corect al despărțirii la capăt de rând.