„Între” și „dintre”

Aceste două prepoziții cer după ele două lucruri:

ori

1. un cuvânt la plural: „Între noi nu poate fi nimic!”, „Niciunul dintre cei implicați nu vrea să vorbească”,

ori

2. două cuvinte legate prin „și”: „Avem vacanță între 22 și 24 iunie”, „Distanța dintre București și Istanbul este de 650 de kilometri”.

Așadar, este greșit să scriem „între 22-24 iunie” sau „distanța dintre București-Istanbul”, iar pe lângă variantele corecte de mai sus (2), putem spune și „perioada 22-24 iunie” și „distanța București-Istanbul”.

Firește, în perioada 1-3 mai, oameni mulți vor fi pe drumul dintre București și Constanța, tur-retur. 🙂

Lasă un răspuns