Iohannis, Ponta, Vijulie și Perfectul condițional-optativ

Elena Vijulie (de la Digi24) este în eroare când spune că președintele Iohannis se referă la un moment anterior momentului vorbirii când spune „(…) Dacă așa s-ar fi întâmplat, probabil nici nu l-aș fi suspendat din funcție”, deci că în momentul vorbirii suspendarea a avut deja loc.

Perfectul condițional-optativ are într-adevăr acest rol, însă jurnalista pierde din vedere că toată fraza este sub un alt „dacă” decât cel (implicit) de care se leagă „nu l-aș fi suspendat” – cel subliniat. Asta înseamnă că toată situația este ipotetică: pornind de la întâmplare (de fapt sunt două, alea care nu erau „foarte proaste”) și până la suspendare sau lipsa ei.

Lasă un răspuns