„O să știe”, sau „or să știe”?

În română, avem trei forme pentru viitorul simplu: eu voi ști/o să știu/am să știu. Noi vorbim acum despre forma a doua.

Se formează de la conjunctivul prezent „eu să știu”, „tu să știi”, „el/ea să știe” etc., adăugându-i în fața conjuncţiei „să” un ceva. Ce? Un element invariabil. Invariabil – e important.

Elementul invariabil este „o”. Așadar, „o” rămâne „o” orice s-o întâmpla: eu o să știu, tu o să știi, el/ea o să știe, noi o să știm, voi o să știți, ei/ele o să știe.

„O” din pastila aruncată mai sus („s-o întâmpla”) este altul decât elementul nostru invariabil, venind de la prezumtivul prezent (prezintă acțiunea ca presupusă, bănuită sau probabilă): eu oi ști, tu oi ști, el o ști, noi om ști, voi oți ști, ei or ști. Asta, asemănarea cu prima formă de viitor din enumerarea noastră de la început („ei vor ști”) și hipercorectitudinea care ne ispitește să diferențiem singularul de plural aduc probleme la persoana a treia plural.

Ținem minte, așadar, că nu este corect ei or să știe, ci doar „ei o să știe”.