Scrierea numerelor

În scris, numerele de la 1 la 10 sunt reprezentate prin litere: unu/una, doi/două, trei, patru, …, zece. Celelalte vor fi scrise cu cifre, mai puțin cazurile în care se cere altfel (cum ar fi în chitanțe).

Cu toate acestea, pentru confortul ochiului, când avem o enumerare în care avem și numere mai mici, și numere mai mari decât zece, atunci toate vor fi scrise la fel: „3 g de sare, 15 boabe de orez și 100 g de unt” sau „trei la primărie, șapte la școala de fete, un milion la Patriarhie”.

În cazul datelor calendaristice, vom scrie mereu ziua în cifre: 1 martie 1986, 28 iulie 1914, 8 martie.

Deci nu „opt martie” și, apropo, nu „pe 8 martie s-au născut toate femeile din lume”, ci „la 8 martie”.

Alte excepții: „Lecția 9”, „Etajul 2” (sau „etajul al doilea”), „Sectorul 3”, „Capitolul 7” etc.

Lasă un răspuns