„Apropo”, sau „a-propos”?

Pachetul de acasă a fost îmbelșugat, așa că și azi avem ouă în rețetă.

Adverbul „apropo” se scrie, în română, exact cum se citește, forma „a-propos” nu există, iar forma „à-propos” este cuvântul-sursă din franceză: „Apropo, tu câți ani ai?”

Pentru că am lămurit acest aspect, acum urmează să complicăm puțin situațiunea, de dragul vocabularului și pentru dezvoltarea lui. „Apropo” poate fi și substantiv, caz în care poate avea și forma „apropou”: „Un apropo/apropou mai evident decât ăsta, mai rar”, „Bate apropo/apropou/apropouri să mă duc, că-s plecați părinții.”

Nu, nici de data aceasta nu este corect „apropouă”. 🙂

Comentarii

  1. […] și în cazul lui “apropo“, “vis-à-vis” a fost asimilat de limba română, în care îi spunem și-l […]