Zi de mare sărbătoare!

Știți ce zi a fost azi? Da, ultima zi de vară calendaristică este un răspuns corect. Mai ce? Da, și ziua Limbii Române a fost astăzi, 31 august.

Dorim cu această ocazie să reamintim că, în limba pe care cu mândrie o serbăm azi, cuvinte ca „franghie”, „sotie”, „isi”, „manunchi” etc. nu există: avem însă „frânghie”, „soție” sau „șotie”, „își”, „mănunchi” și tot așa.

Semnele diacritice pe care le punem în jurul mai multor litere fac din „limba romana” (inexistentă de-a lungul întregii istorii) „limba română”.

Apropo de confuzia de mai sus: este important să folosim diacritice, pentru că este de preferat să se înțeleagă bine că ți-ai filmat șotia și ai pus-o pe net unde a râs toată lumea de ea.