Dacă ieri-seară ți-a cumpărat rochia preferată, te bucuri.
Dacă azi-dimineață ți-a adus micul dejun la pat, te bucuri și mai mult.
Dacă mâine-seară te invită să luați cina în oraș, începi să ai bănuieli. Dar tot te bucuri.
Totuși, dacă duminică se anunță și vizita părinților, începi să te gândești serios dacă se lasă cu acea întrebare.
Fără să ne grăbim, până la aceea, rămâne o alta: când? Să fie duminică-dimineață, sau duminică-seară? Sau să fie duminică dimineață? Duminică seară? Să urmeze luni, marți…? Când?!
Sigur, un cititor atent și tenace, mai interesat de legături cu cratimă decât de căsnicie, după ce va observa că în cazul lui ieri, azi și mâine avem două cuvinte unite pe veci prin strălucita cratimă (așa cum știm și de aici), se va întreba pe bună dreptate de ce în gramaticile actuale nu se specifică ce facem cu duminică, luni sau marți. Avem cratimă, sau nu? Luând în considerare toate argumentele prezentate mai sus, noi zicem că ar trebui să avem.
Încheiem aici pledoaria noastră pentru cratima din „duminică-seară”.
(Articol scris de un oaspete. Azi, Ioana Mocanu.)