Cârnăcior cu hrean

Există un produs culinar cu nume venit din germană, unde însemna „cârnăcior cu hrean”, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că probabil rețeta originală era cu hrean. Desigur, și cu carne. Din ce-am văzut și auzit, acum nu mai are nici hrean, nici cine știe câtă carne, dar i-a rămas numele!

Îi zicem „crenvurst” (nu cremvușt, nici crenvurșt), de la nemțescul Krenwürstchen, unde „kren” înseamnă „hrean” (de unde și „n”-ul din cuvântul nostru), iar „würstchen” înseamnă „cârnăcior”.

La plural se spune „crenvurști”, dar nu vă sfătuim să mâncați mai mulți. 🙂

 

Lasă un răspuns