Deși sensurile lor nu sunt deloc înrudite, „a aplica” și „a replica” seamănă la ochi ca două picături de apă. Și unde mai pui că la infinitiv au accentul în același loc – pe a treia silabă! Când le conjugăm, însă, accentele lor nu mai merg umăr la umăr. Iată, de exemplu, ce se întâmplă la indicativ prezent:
– eu aplic / eu replic (nu replic, nici replichez)
– tu aplici / tu replici
– el aplică / el replică – până aici, la „a aplica” accentul e pe a doua silabă, în timp ce la „a replica” e pe prima (punem degetul pe această deosebire pentru că urechile ne-au auzit pe ici-colo accentul pus pe a doua silabă și la a „replica”, ceea ce e greșit).
– noi aplicăm / noi replicăm, voi aplicați / voi replicați – accentele sunt în același loc la ambele verbe, și anume pe ultima silabă.
– el aplică / ei replică – iarăși apare deosebirea.
(Aceleași deosebiri și asemănări se găsesc și la conjunctiv prezent.)
Cel puțin la fel de important pe cât este să conjugăm bine aceste verbe este să le folosim cu sensurile corecte – iată ce spune DEX despre „a aplica” și „a replica” (observăm că nu poți aplica la un job și că „a replica” poate fi un corespondent bun pentru englezescul „to reply”, dar nu mai bun decât viteazul „a răspunde”), iar aici găsiți o pastilă de limbă à la Radu Paraschivescu care aduce pericolul amabil de a vă rușina amuzați de greșeli neștiute.