Știm cum e verbul „a fi” la imperativ: „fii serios!”, dar „nu fii fi prea serios!” – pentru că imperativul negativ se construiește cu infinitivul, adică numele din buletin al verbului: „(a) fi”.
La fel se întâmplă și cu „a face” (și cu toate verbele, dar pe noi astăzi ne interesează mai ales verbul „a face”). El, la imperativ, arată așa:
– „Fă câte rugăciuni vrei pentru dumnezeul tău!”, dar „nu fă face crime pentru el!”
Sau:
– „Fă câte desene vrei despre dumnezeul meu!”, „nu face nimic”…
Da, ultimul exemplu nu este la imperativ negativ, ci la indicativ prezent negativ. Vasăzică „nu-i bai”, „nu e stres, man” etc. Este un prezent permanent (cf. Gramatica Limbii Române, vol. 1, 2008, pag. 409, paragr. 2).
Pentru că „a fi” este despre tine – serios, neserios, islamist, creștin, inspirat, neinspirat, amuzant, dizgrațios etc. E treaba ta.
„A face” e despre (toți) ceilalți.