De ce „ora unu” și „ora două”, dar nu „ora una” sau „ora doi”?
Motivul vine din timpuri vechi-străvechi, când timpul se măsura în ceasuri (substantiv neutru: „un” ceas, „două” ceasuri). Spuneam atunci, deci, „un ceas după amiază”, „două ceasuri după miezul nopții” – mai scurt: „ceasul unu”, „ceasul două”. Numeralul s-a păstrat în această formă și când am numit ora „oră”: „ora unu”, „ora două”. Și, desigur, „ora douăsprezece”!
Lasă un răspuns