Mintal și mental – minte și mentalitate

Lecție scurtă, dar importantă: „mintal” și „mental” sunt două lucruri diferite. Șoc.

Ce este drăguț este că scurtătura este foarte la îndemână, chiar în explicația celor două cuvinte.

Mintal” înseamnă „privitor la minte”. Așadar, vom spune „calcul mintal”, „tulburări mintale” etc.

Mental” înseamnă „privitor la mentalitate”, așa că va fi corect să spunem „schimbare mentală” (adjectiv), dar și „mentalul colectiv” (substantiv).

Tot ceea ce am spus mai sus este din DEX 2009 și DOOM 2. Cel puțin în DEX-ul anterior (1998), „mental” era doar variantă a lui „mintal” – acest lucru însă nu mai este valabil de la apariția ultimului DEX.

 

Lasă un răspuns